Se afișează postările cu eticheta overclock. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta overclock. Afișați toate postările

joi, 10 februarie 2011

Se merită un mic overclock?

Ei bine... depinde de aplicaţie. Pentru un utilizator obişnuit al unui PC de clasă medie, utilizarea CPU este în general sub 5% mai mult de 90% din timpul de utilizare. Mă refer aici la PC-urile folosite în scop profesional şi chiar şi cele pentru uz casnic / multimedia. Cei care pot folosi puterea de procesare a CPU sunt utilizatorii care se ocupă de prelucrări video, pentru care întârzierea activităţilor poate însemna că vor avea încasări mai mici.
O alta categorie de utilizatori o reprezintă gamerii, care vor sa scoată cat mai multe frame-uri din jucăriile pe care le deţin. Că acele jucării sunt de clasă 'entuziast/gamer' sau nu, e alta poveste. De obicei, gamerul român are la dispoziţie un PC construit în jurul unui buget care adesea nu-i permite să se apropie de categoria 'entuziast', aşa ca e nevoit sa recurgă la OC pentru a-i merge mai bine jocurile.


Cum se overclockeaza CPU?

De obicei se face prin mărirea FSB/BCLK, plus ceva tuning la temporizările memoriei şi la tensiunile de alimentare. Pentru că puterea consumata de CPU creşte foarte mult, este necesar ca si puterea termica disipată prin cooler să crească, ceea ce implica necesitatea achiziţionării unui cooler CPU mai bun şi/sau instalarea unor ventilatoare suplimentare. Peste astea, necesarul mărit de energie poate implica necesitatea achiziţionarii unei surse mai potente şi stabile. Şi toate astea nu se pot face fără sprijin din partea BIOS-ului/uEFI-ului din placa de bază, acesta trebuie să permita 'acordul fin' pentru mai multi parametri. Exceptie de la acest lucru sunt procesoarele care permit overclock-area fără ajustarea FSB/BCLK, mai exact Intel seriile K/Extreme Edition şi AMD seriile BE (Black Edition).


Cât costă toată afacerea asta?

Adunate, aceste 'suplimentări' necesare duc la creşterea costului platformei cu:
  • ~ 150 RON pentru un cooler CPU
  • 200 - 500 RON pentru o placă de baza mai competentă, care permite o răcire mai bună şi ajustarea mai fină a parametrilor
  • 50 - 200 RON pentru un CPU cu multiplicator deblocat
  • ~ 200 RON pentru o sursă bună
  • 150 pentru ventilatoare
Costul total al platformei creşte cu aproximativ 1000 RON, faţă de un PC obişnuit. Această diferenţă de bani se poate folosi cu succes pentru achziţia unui CPU care ofera performanţe mai mari NATIV, insă ceva mai scazute decât se pot obţine prin OC.


Care este câştigul real de performanţă

Câştigul tipic de performanţă obtinut doar prin overclock-area CPU este de +20 +50% putere de procesare. Deşi acest avantaj se poate reflecta într-un timp de răspuns mai mic din partea PC-ului, nu are cum sa fie exploatat eficient decât de... cei care fac editări video. În afara aplicaţiilor de editare/codare video, doar cateva jocuri reusesc să 'scoata untul' din procesoare, enumar aici 'Lost planet' şi 'Resident Evil'. Alte jocuri sunt limitate de subsistemul grafic mult înainte de a fi limitate de un CPU contemporan de clasa medie. Exprimat in 'FPS', câştigul mediu pe care îl aduce overclockarea CPU cu 20% este minor, sub 3%.

Totuşi, gamerii pot obţine avantaje mult mai serioase overclockând subsistemul grafic. Costurile sunt ceva mai scăzute, fiind necesare ventilaţie şi sursa de alimentare bune. Astfel, prin OC-area plăcii video cu 20%, cresterea ratei de frame-uri creşte în masură proporţională cu nivelul de overclock, cu foarte puţine excepţii.

Concluzia este că de overclock-area CPU pot beneficia:

  • unele jocuri, relativ puţine la număr
  • profesioniştii care activează în domeniul procesării video
De overclock-area GPU pot beneficia toţi gamerii, într-o măsură mai mare decât ar beneficia overclockând CPU.

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...