miercuri, 21 aprilie 2010

Routerele wireless Linksys, seria E

Linksys a lansat de curând o nouă serie de routere wireless, familia "E". Cu acest prilej, se pare că cei de la Linksys au renunţat la a mai denumi acest tip de aparate "WRTxxx". Între seria anterioară şi seria E există două diferenţe majore vizibile:
  • implementarea unui control mai granular asupra accesului la internet, fiind posibilă definirea de politici de acces personalizate pentru fiecare computer local: ore de acces, filtrare proxy, filtrare cookie-uri;
  • posibilitatea de a se folosi o reţea wireless pentru oaspeţi, care permite accesul doar către internet pentru anumite computere, nu şi către alte resurse locale: imprimante, servere NAS, dispozitive de streaming digital, etc.
La capitolul securizare se regăsesc elementele deja tradiţionale: criptare WPA2, filtrare MAC, ascundere SSID.
Noua familie are 4 membri: E1000, E2000, E2100L şi E3000. Două dintre acestea pot opera atât în banda de 2,4 GHz, cât şi în banda de frecvenţă 5GHz, modelele E2000 şi E3000, cu menţiunea ca E3000 poate opera simultan în ambele benzi de frecvenţă, în timp ce modelul E2000 poate opera pe o singură frecvenţă la un moment dat. De asemenea, două dintre acestea au conexiunile ethernet de 100 Mbps, iar celelalte de 1Gbps.

Modelele echipate cu porturi ethernet gigabit sunt echipate şi cu port USB, care permite ataşarea unui dispozitiv de stocare, fără suport pentru partajare imprimantă sau pentru conectarea de camere web. Pe acest dispozitiv de stocare (probabil un stick USB) se pot salva fişiere, care pot fi accesate prin protocoalele de partajare fişiere specifice Microsoft, prin streaming compatibil DLNA (compatibil cu unele rame foto şi/sau televizoare) sau prin FTP. Sistemele de fişiere cu care se poate lucra sunt FAT16, FAT32 şi NTFS.
La capitolul funcţii lipsă ar fi de enumerat absenţa unui client de download torrent-uri, FTP, HTTP şi media server iTunes, iar la funcţii nedocumentate aş enumera lipsa indicării suportului pentru frame-uri de dimensiuni mari (Jumbo Frame), care ar permite transferuri de fişiere la viteze mai mari între PC-urile/serverele conectate prin cablu. Funcţia DDNS este implementată pe toate modelele, la fel ca şi reţeaua pentru oaspeţi.

Performanţa wireless a noilor routere păstrează numele Linksys în lista producătorilor de top, ratele de transfer situându-se adesea mult peste rezultatele obţinute de routerele altor producători. Modelele care operează simultan pe banda de frecvenţă de 2,4 GHz şi 5 GHz au avantajul că permit conectarea clienţilor pe protocol 802.11n concomitent cu 802.11g, fiind astfel posibilă atât conectarea de echipamente noi, de viteză mare concomitent cu echipamente de generaţie anterioară. Desigur, mai este şi alt avantaj, la ora actuală banda de 5GHz est emai puţin încărcată decât cea de 2,4GHz, lucru care se poate dovedi extrem de folositor în locurile unde există aglomeraţie pe spectrul radio.

În tabelul de mai jos am comparat noile routere cu câteva din generaţia anterioară, din el vă puteţi da seama cel mai uşor care este cel mai potrivit nevoilor voastre. Modelele dual-band pot fi folosite împreună cu adaptorul wireless pentru desktop Linksys WMP600N, pentru performanţă optimă.
Model Frecvenţe Antene protocol wireless Porturi ethernet Port USB
Linksys WRT120N 2,4 GHz 2 x 2 dBi n(150), g, n 100 Mbps -
Linksys E1000 2,4 GHz 2 x 1,5dBi n(300), g, b 100 Mbps -
Linksys WRT320N 2,4 sau 5 GHz 2 x 1,5 + 1 x 2,2 dBi n(300), g, b, a 1 Gbps -
Linksys E2000 2,4 sau 5 GHz 2 x 1,5 + 1 x 2,2 dBi n(300), g, b, a 1 Gbps -
Linksys E2100L 2,4 GHz 2 x 1,8dBi, detaşabile, reverse SMA n(300), g, b 100 Mbps 1
Linksys WRT610N 2,4 şi 5 GHz 3 x 4dBi (2,4 GHz) + 3 x 3,5dBi (5 GHz) n(300), g, b, a 1 Gbps 1
Linksys E3000 2,4 şi 5 GHz 3 x 4dBi (2,4 GHz) + 3 x 3,5dBi (5 GHz) n(300), g, b, a 1 Gbps 1

Preţurile pentru aceste routere se pot vedea pe situl eMAG.

Ți-a plăcut această postare? Spune și altora!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Super ofertă la eMag!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...